În Monitorul Oficial. nr. 10 din 5 ianuarie 2022 s-a publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 2.127/2021 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.
„Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Printre categoriile de contribuabili sunt vizați inclusiv cei care au primit indemnizații conform Ordonanțelor de urgență ale Guvernului: nr. 30/2020, nr. 132/2020 și nr. 111/2021 , de exemplu si avocații.
Declarația se depune:
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea declarării venitului realizat și stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale;
– până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea și declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum și pentru declararea și stabilirea contribuțiilor sociale datorate;
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii, în cazul exercitării opțiunii privind destinația unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.”
Pretty portion of content. I simply stumbled upon your
website and in accession capital to claim that I acquire actually
loved account your blog posts. Any way I will be subscribing
for your augment and even I achievement you access
consistently quickly.